Digi RCS&RDS și Orange, în fața celei mai grele decizii din ultimii ani. Strategia Telekom le dă peste cap toate calculele

de: Andrei Simion
10 10. 2019

Vânzarea Telekom este acum iminentă, iar cele două divizii din interiorul companiei ar putea fi împărțite între operatori precum RCS&RDS și Orange.

În ciuda acestui anunț, compania încă are destul de mulți utilizatori care îi folosesc serviciile în România. Astfel, Telekom încă se află în competiția pentru a avea cel mai mare număr de abonați, chiar dacă pentru scurt timp.

Chiar dacă această companie urmează să fie vândută, clienții care schimbă operatori precum RCS&RDS și Orange pentru a beneficia de serviciile Telekom sunt destul de mulți. Ne arată acest lucru evoluția lunară a numerelor de telefonie mobilă primite prin portare.

Așadar, din ianuarie 2019 și până acum, Telekom a reușit să atragă în fiecare lună cel puțin câte 20.000 de clienți noi prin portare. Partea și mai interesantă e că cifrele sunt mult mai mari decât cele ale principalilor săi competitori. Are aproape de două ori mai mulți clienți care s-au portat la serviciile sale decât unii dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din țară, precum Orange sau Vodafone.

Totuși, deși a reușit să depășească Orange, Telekom se află totuși în urma grupului Digi | RCS&RDS: au reușit să ajungă chiar și la peste 30.000 de clienți portați în luna ianuarie.

Telekom va fi vândută, iar Orange și RCS&RDS ar putea profita

Despre vânzarea Telekom s-a vorbit foarte mult, iar companiile care ar putea ajunge să dețină bucăți din aceasta sunt chiar principalii competitori ai operatorului.

Totuși, toți clienții noi obținuți prin portare de Telekom ar putea ajunge, până la urmă, tot la Orange și la grupul Digi | RCS&RDS. Explicația este una simplă. Comapnia e compusă din două divizii: cea mobilă și cea fixă. Pe de-o parte, Orange ar fi ajuns la o înțelegere ca să cumpere partea fixă, iar autoritățile române și-ar fi dat acordul. Pe de altă parte, există posibilitatea ca grupul Digi | RCS-RDS să cumpere divizia de servicii mobile